Important, și nu doar pentru noi înșine

Se pare că lucrurile se schimbă din timp în timp, și ceea ce în urmă cu un deceniu sau două nici măcar nu era luat în seamă, tocmai pentru că era prea banal, de la sine înțeles, astăzi e adus în discuție și susținut cu resursele pe care fiecare le consideră necesare. De ce valorile trebuiesc recunoscute, încurajate și promovate?
Nu vreau să intru într-o lungă și sterilă discuție despre ce este o valoare și ce nu este, să alcătuiesc liste pe care nimeni nu o să le citească vreodată. Voi veni doar cu câteva exemple generale de sisteme care creează valori, dar în mod aleator, fără să am în nici un fel pretenția de a epuiza subiectul.
Piața liberă duce la afirmarea valorilor, pentru că cei care fac afaceri sunt motivați de performanța care le aduce profit. Sportul creează valori, iar victoriile celor ce câștigă într-o competiție sunt victoriile unei întregi națiuni. Cultura în ansamblul ei este identitatea spirituală a unei națiuni, și prin extensie, un tezaur ar întregii umanități. Pentru că nu sunt scriitor am găsit doar această formulare sforăitoare și găunoasă, dar cred că se poate și mai bine. Aș putea să continui dar o să mă opresc aici.
Pentru ca o personalitate să se afirme, să capete anvergură, are nevoie și de recunoaștere. Evident, nu e singurul lucru necesar ce duce la împlinirea ei. Aș adauga libertatea, nimic cu adevărat important nu se face fără ea, și nu în ultimul rând, suportul de tip pecuniar. Un scriitor poate să facă minuni cu o mașină de scris, inspirație, timp și câteva sticle de tărie dar nu sunt convins că acestea sunt întotdeauna suficiente.
Nu știu dacă mai e important după cele spuse să scriu despre promovare. Se poate și fără, desigur, cu rezultate pe măsură investiției.

Activiști

La o emisiune care trata subiecte foarte delicate, am avut ocazia să observ o nouă formă de activism. Activismul ce apără o mulțime de cauze. Atâtea cauze că nici activistul nu ar ști să le enumere, probabil, dacă ar fi întrebat. Mi s-a părut suspect. Să aperi o cauza, în mod autentic, asumat, nu este un lucru ușor. Se face cu mult efort, cu multe riscuri și nu întotdeauna cu șanse de reușită. Și nu vorbesc de două sau trei lupte diferite, pe mai multe planuri, ci de una singură. Nu o să spun indiferent care ar fi aceea pentru că nu am convingerea că merită luptat pentru orice. Văzând deci această nouă formă de activism, care îi apară pe toți și pe toate m-am gândit că demersul lor nu are cum să fie autentic. Cei care se pun în această situație riscă doar ridicolul, în cazul în care le pasă de acest lucru, pentru simplul motiv că rezultatele, în cauzele pe care pretind că le apară, sunt ori inexistente ori lipsite de importanță. Așa că e vorba probabil, ori de lipsă de curaj în a-și asuma deschis lucrul pe care îl susțin, camuflandu-l printre altele, ori de încercarea mai mult ori mai puțin conștientă de a înșela publicul căruia i se adresează.
Se mai remarcă acel gen de activism care pretinde a apăra etnii. Viziunea lor este prin urmare în mod fățiș rasistă. Ei văd societatea împărțită doar după acest criteriu. Și activiștii de acest fel se pricep la toate că și ceilalți, au același mod de a-i reduce la tăcere pe cei care îi atacă numindu-i, în mod uluitor, rasiști, și adopta atitudinea de victimă inocentă pentru a-și atrage simpatia publicului. Totuși sunt departe de a fi victime. Aceștia dețin în fapt o putere reală, pot distruge cariere, oameni și pot afecta grav funcționarea instituțiilor prin părtinirea care este caracteristică acestui gen de activism. Adeseori observi că lucrurile pe care ei le spun pe la emisiuni televizate devin realitate ceea ce arată reala lor putere. Mai mult de atât, nimeni nu îi poate trage la răspundere, și toate greșelile pe care le fac cad în sarcina politicienilor de carieră spre care este îndreptată de obicei atenția publicului. Totuși politicienii au legitimitatea asigurată de votul popular și teoretic răspund în fața electoratului. Activiștii de acest fel nu au nici un fel de legitimitate, de cele mai multe ori nu au nici măcar popularitate, iar responsabilitatea lor nu este în fața electoratului pentru că nimeni nu i-a ales.

Bârfe

Se spune că e rău să bârfești. Sunt total de acord cu asta. Bârfa e un lucru dezgustător și de câte ori bârfești trebuie să te gândești că și tu poți fi bârfit chiar de persoana cu care ai bârfit. Totuși majoritatea oamenilor fac asta. Colegii de birou se bârfesc întrei ei, se întâmplă și prietenilor, se întâmplă și în familie, ca să nu mai vorbim de un întreg mecanism de presă care din asta trăiește. Oriunde oamenii se adună împreună, mai mult ori mai puțin siliți de o situație sau alta, se discută unii pe alții și nu întotdeauna de bine. E greu să nu vorbești despre un coleg ciudat, despre un prieten care s-a purtat deplasat sau de cineva al cărui comportament iese din obișnuit. Asta pare a așeza cumva lucrurile într-o matcă firească, un mod de a le înțelege și din perspectiva altuia, de a confirma faptul că nu ți s-a părut doar ție așa. Nu cred că oamenii pot coexista împreună fără acest lucru, și e greu de negat că majoritatea celor care o fac, o fac cu plăcere. Altminteri bârfa ar fi dispărut de multă vreme.
Sunt unii care afirmă sus și tare că dacă ai ceva de spus e bine să o spui în față. Că cei care bârfesc sunt niște lași care nu au curajul să îți spună ce cred și de aceea bârfesc. Eu cred că dacă lumea s-ar construi după acest principiu ar fi insuportabilă. Așa ajungi la conflict și nu e tot timpul cazul. Oamenii iartă bârfa mai ușor tocmai din acest motiv, pentru că se gândesc la bârfitor ca la un laș. Apoi, asupra bârfei plutește tot timpul o oarecare neîncredere pentru că e nevoie de intermediari, și nu poți acorda încrederea oricui. Dar odată ce ai spus cuiva în față ceea ce crezi nu mai poți lua înapoi nimic și nu toți cei care bârfesc au intenția asta, de a jigni profund. E cea mai sigură metodă de a-ți face dușmani, adeseori de neîmpăcat. Uneori e bine să te gândești că nu toată lumea dă trei parale chioare pe ce crezi tu, înainte de a te face de râs.
Uneori am impresia că omul obsedat gura lumii a făcut și el o inovație. Dacă poate să o facă, te pune să te confrunți cu cel pe care l-ai bârfit. La scara gigantică oferită de internet nu mai ai voie să vorbești despre nimeni decât de bine. Folosită cu atenție, o unealtă foarte eficientă în a te reduce la tăcere. Mai ales în aceste vremuri când toată lumea caută înadins motive să se simtă ofensată iar internetul oferă mediul perfect pentru astfel de glume proaste.