Stări de fapt

Nu cred în ideea că oamenii săraci sunt cu toții buni iar oamenii bogați niște ticăloși fără speranță. Oameni suntem cu toții, cu defecte și calități, și fiecare e cu propria lui fire. Dar nu e greu de observat  zidul așezat între oamenii avuți și restul lumii. Zid alcătuit din interese, din relațiile lipsite de firesc pe care averea și puterea le creează. La acestea se pot adăuga viciile și lipsa de înfrânare ce generează fără echivoc cinism și complexe de superioritate. De asemenea nu există nici o garanție că cetățeni săraci ajunși într-un fel sau altul bogați, vor fi buni, plini de compasiune și dragoste față de aproapele lor. Se poate presupune că cei care au fost avuți dar au sărăcit ar putea deveni mai buni înțelegând treptat natura sărăciei. Nici o garanție însă. Cert este că între cele două categorii există o barieră ce stă în față înțelegerii omenești care nu poate fi trecută decât prin schimbarea stării de fapt.

Paralele

Multă lume crede că sărăcia și opulența sunt opuse una alteia. Cred mai degrabă că e vorba, cel puțin teoretic, de paralelism. Sau ar putea fi vorba de asta în măsura în care aceste două lumi ar putea sta separate, fără să se atingă. Atunci când nu e vorba de furt, abuzuri de vreun fel ori pur și simplu de răutate omenească, cred că acestor stări de lucruri le-ar sta mult mai bine izolate unele de altele. Nu au nimic în comun, nici trecutul, în nici un caz prezentul iar viitorul stă și așteaptă.

Scurt exercițiu de imaginație

Privind la un scurt reportaj despre o localitate cu o administrație dezastruoasă mi-am lăsat imaginația liberă pentru o vreme. Se părea că nu existase nici un fel de plan de dezvoltare acolo, ceea ce în mod evident a dus la haos deși perspectivele erau cât se poate de promițătoare. Mi-a venit astfel ideea unei localități gândite ca un ecosistem. Care să poată supraviețui independent de administrația centrală. Nucleul financiar putea ar putea fi turismul, cultura tradițională dar și micile ateliere locale, mici ferme de producție în funcție de specificul zonei care se pot transforma în mărci serioase, adaptate întâi la nevoile locale. Evident asta ar depinde de fiecare zonă în parte. Sistemul de educație ar racorda localitatea la lume și la civilizație. Păstrând aceeași idee nu ar putea să lipsească forțe de ordine pentru bunul mers al lucrurilor. Dacă localitatea produce bunuri atunci probabil că și comerțul s-ar putea dezvolta deci ar trebui găsită o piață de desfacere care să absoarbă surplusul și câteva magazine deschise în cel mai apropiat oraș ar asigura banii necesari pentru îmbunătățirea urbei.

Ideea poate fi dusă mai departe la un cartier dintr-un oraș mare gândit astfel. Adică să poată exista clădiri de birouri ori unități de producție care să absoarbă o parte din forța de muncă, apoi clădirile de locuințe care pot fi gândite în funcție de necesitați, parcuri și zone cu microferme care să producă mâncare sănătoasă. Evident obiectivul unei localități sau al unui cartier gândit ca un ecosistem nu ar fi izolarea lui de alte localități sau de alte cartiere ci doar traiul în cele mai bune condiții a celor care îl locuiesc. Evident asta înseamnă într-un anumit sens descentralizare dar nu în toate sensurile pentru că nu poți păstra în bune condiții o serie de astfel de "ecosisteme" care alcătuiesc un oraș, să zicem, fără un aranjament la un nivel superior, fără un plan. Căci natural, în sensul de neîntreținut, fără o administrare, e probabil un lucru greu de obținut din motive pe care nu le aduc în discuție aici. Dar cu siguranță un ecosistem poate fi sursă de inspirație pentru o administrație eficientă. Nu mă gândesc la lei care sfâșie antilope, ci la rolurile foarte diverse pe care natura le distribuie în mod firesc într-un spațiu pe care îl stăpânește și al cărui echilibru stă în toate ființele ce îl populează. Până la urmă nu poate fi mirosul de grajd mai rău decât cel al gazelor de eșapament.