Cerc vicios

Nu au dreptate orice ar spune. E o imposibilitate. Se folosesc însă de toate resursele pe care le au la dispoziție ca să dovedească că au dreptate orice ar spune. Tot acest spectacol media pare aranjat și astfel alcătuit încât să fie folosit de cei care îl cunosc. Mai cinic e că în parte este finanțat de noi împotriva intereselor noastre.

Bunătatea cea rea

Se pare că mass media din timpurile noastre și-a creat propriul standard de bunătate. Ceva ce nu există nici în poveștile pentru copii, nici în texte religioase, și dealtfel, nicăieri altundeva. Dar Procust, demonul scârbos ce bloca calea drumeților cu măsura lui prostească, a renăscut profitand de situație, evaluând lumea iar după bunul plac și nestingherit de nimeni, uitând poate că Tezeu i-a venit de hac.

Discriminare

Se vorbește foarte mult despre discriminare. În mod curios, sau în funcție de cum privim lucrurile, foarte puțin curios, doar anumite categorii de cetățeni au dreptul la apărare în față discriminării. Nu voi intra în detalii pe această temă, este de ajuns să deschizi un ziar ca să afli în jurul căror categorii este focalizată atenția publică prin propaganda oficială. Concluzia logică însă, după ce înțelegi ce se întâmplă, este următoarea: cei care se ocupă de discriminare - discriminează. Atâta timp cât obiectul obsesiilor acestora sunt categorii alese de ei, demersul lor împotriva discriminării este fals și ipocrit pentru că e din start, vădit discriminator.
Fățărnicia acestora este ușor de probat și de dovedit. Nu aș fi scris această notă dacă nu ar fi existat și instituții Orwelliene plătite din banii majoritații, al cărui scop nedeclarat dar evident, este să creeze categorii privilegiate de cetățeni, împărțind sancțiuni în mod discreționar.
Dacă preocuparea lor reală ar fi într-adevăr apărarea cetățenilor de discriminare, atunci poate că ar fi găsit și alte grupuri care sunt în situația de a avea nevoie de apărare, și ar fi căutat mijloacele de a-i proteja. Evident nu este cazul.
Aș putea să enumăr chiar eu câteva dintre acestea, fără să fi studiat problema cu atenție, doar bazându-mă pe experiență și observație.
De obicei, cei ajunși la un prag jos de sărăcie, uneori dublată și de o stare de sănătate precară sunt tratați îngrozitor. ÎI vezi la știri în imagini repetate obsesiv, dintr-o perspectiva cât mai înjositoare, cum se  îmbulzesc pentru lucruri derizorii. Îi poți vedea umiliți la ghișeele birocrației financiare sau în alte locuri unde nevoia îi poartă. Pentru cine nu mă crede îi recomand să se îmbrace sărăcăcios, să-și lase o barbă de trei zile și să iasă la cumpărături. Nimeni nu va protesta față de aceste stări de lucruri, iar dacă o va face nu va fi luat în seama.
Vârstă avansată este iar o cauza de discriminare frecventa. Dacă ar există o categorie de oameni care ar avea nevoie de discriminare pozitivă, atunci oamenii în etate ar fi aceia. De la un anumit moment nu își mai găsesc de lucru, bolile încep să îi macine împreună cu stările greu de purtat care vin împreună cu suferințele fizice, cu sărăcia și cu lipsa de speranță. Nu cred că e nevoie să insist pe acest subiect, evoc lucruri știute de toată lumea.
Se presupune în mod fals, de către acest activism pretins de stânga, că doar majoritatea poate discrimina, în special majoritatea cu anumite caracteristici etnice. De prisos să spun de ridicolul de care se înconjoară aceștia susținând fățiș segregarea pe criterii rasiale, în timp ce sancționează discriminarea folosindu-se de aceleași criterii.
Nu doresc să avansez teorii pe care mi-ar fi greu să le susțin. Dar chiar și un studiu superficial al activității acestora ar remarca reaua intenție, nocivitatea și perfidia strecurată în demersurile lor sub fațada bunelor intenții. În fapt cei protejați de aceștia obțin putere politică dar și reducerea la tăcere a celor care o contestă.

Însemnare despre cuvinte

Am fost martor la încercarea de a explica limitele libertății cuvântului.  Adică libertate într-adevăr, dar îngrădită. Cine ar trasa limitele și cine ar avea grijă de asta rămânea neclar cumva. Chiar pentru un observator neatent ca mine, poți să constați că libertatea cuvântului este pusă la încercare pentru fiecare generație în mod diferit. În anii '50, '60 limbajul obscen era total prohibit, pe bună dreptate aș spune eu. Acum cred că nu mai există emisiune fără obscenități, fie sugerate fie strigate cu voce tare. Un studiu atent pe această tema ar aduce probabil multe date noi despre ceea ce într-o perioada era permis și ce era considerat de neformulat în public. Provocările libertății cuvântului astăzi îmi par mult mai mari, pentru că am impresia că unul din elementele de baza al oricărei culturi, critica, tinde să fie aproape complet eliminată sub pretextul ridicol al sensibilității rănite. Cei care susțin acest punct de vedere ar face mai bine să nu apară în față nimănui cu vreo producție proprie, cu vreo idee, sau vreo opinie. Căci e destul de clar că ceea ce așteaptă sunt doar laude, lingușiri și elogii indiferent de calitatea prestației lor. Dar ce rost are să expui ceva în fața unei audiențe lipsită de spirit critic?
 Nu am de gând să susțin că ar fi ceva plăcut la critici. Dimpotrivă. Sunt total de acord că sunt greu de acceptat. Dar fără ele nu vei ști niciodată unde se află ce ai creat. Sunt repere, de care ții cont după bunul plac, dar oricât ar fi de rău intenționate sau depărtate de ce ai intenționat, ele plasează ce ai făcut în context. În plus am convingerea că abundența de critici, fie pozitive fie negative ajută la popularizarea unei idei, lucrări, etc, stârnesc interesul pentru aceasta.
Adeseori se dovedesc prea supuse modei și gustului de moment, dar experiența te va ajuta cred să le deosebești. Deasemenea e inutil să spun câte opere de artă s-au bucurat de critici elogioase în vremea lor și astăzi nimeni nu mai știe nimic de ele, și câte opere batjocorite ocupă acum un loc de cinste în cultura care le-a dăruit.

P.S. Limbajul obscen oricum și-ar fi făcut loc în public și fără activism. Era se pare o necesitate presantă.