Anomalie

Poate este doar o impresie a mea, bazată pe observații superficiale, dar chiar și așa am convingerea că merită vorbit un pic de asta. Cred că de la o vreme încoace a făcut carieră un anumit soi de atitudine, de manifestare publică printre oamenii foarte înstăriți și datorită situației lor, privilegiați. Scriind aceste rânduri nu urmăresc să promovez disprețul, dezavuarea sau condamnarea față de cei ce și-au făcut o viață mai bună în mod cinstit. Unul din motivele pentru care piața liberă funcționează este tocmai aceasta - dorința de înavuțire, nevoia de un trai mai bun. Ceea ce îmi doresc să supun atenției e doar o abatere de la ceea ce astăzi suntem obișnuiți, poate în mod nedrept, să așteptăm de la aceștia. Nevoia unora dintre ei de a fi compătimiți, de a juca în fața publicului rolul de victimă invocând variate motive. Este desigur dreptul oricui să pozeze cum vrea și să facă în cele din urmă ce poftește. Doar că e un pic nepotrivit acest rol pentru cineva care-i mai degrabă obișnuit să dea ordine decât să le asculte, cineva căruia nu ii lipsește nimic în a-și face o viață bună. Dacă ei sunt demni de compătimire, atunci cum rămâne cu cei cu care soarta nu a fost atât de generoasă?

Lecturi

Am citit în urmă cu multă vreme Adolescentul lui Dostoiewski dar nu aș reuși să îl povestesc. Mi-au rămas întipărite în minte totuși câteva lucruri dintre care unul despre care aș vrea să vorbesc. Adolescentul credea că odată cu banii vin și calitățile. Că oamenii cu bani au dreptate orice ar spune, sunt admirați și iubiți orice ar face și că totul le este permis. De aceea visa și el să ajungă în această "lăudată" situație. Alesese în mod evident mijloacele pentru a se îmbogăți pe care doar un om la o vârstă fragedă le-ar alege.  Ar trebui poate să recitesc  romanul deși nu am rămas după lectura lui cu o impresie prea puternică. Oricum chestiunea pusă în acest fel rezistă și astăzi, chiar dacă astfel de adolescenți ating vârste venerabile fiind la fel de înțelepți că și protagonistul romanului. Evident, nimic nu mă recomandă pe mine că înțelept. Dar pe parcursul lecturii te simți cumva superior acestora. Ai impresia că tu nu vei fi niciodată în această situație, judecând lucrurile astfel.

Banalitate

Cred că averile mari pot avea doar două surse. Licite sau ilicite. Compromisurile în această privința sunt regretabile. Dacă alegi să fii cinstit și să îți trăiești viața în mod corect urmând regulile ce guvernează orice societate normală, sursele averii tale ar putea fi făcute publice fără nici un fel de tensiune sau pericol pentru nimeni. Dacă alegi nenumăratele căi dubioase de îmbogățire probabil că dubios îți va fi și traiul, dubioasă îți va fi și viața, dubios vei fi și tu. Onorabilitatea și bunul renume nu le poți cumpăra. Deși toate acestea par banalități, la fel ca toate celelalte pe care le-am înșirat, cred că și truismele trebuiesc enunțate din timp în timp. Uneori ne obișnuim din diverse motive să credem lucruri neadevărate care ne pot pune cursul vieții pe o traiectorie nedorită, deci simpla formulare a unor chestiuni simple ne poate ajuta în eforturile noastre pentru o viață mai bună.

Precizare

Am folosit în textele mele cuvinte obișnuite pentru a defini oamenii cu un nivel de bunăstare ridicat față cei cu un nivel de bunăstare scăzut. Anume "bogați" și "săraci". Evident că lucrurile sunt mult mai nuanțate decât ce aceste cuvinte pot acoperi. Consider însă potrivită folosirea lor în acele împrejurări în care averea stă pe primul loc în stabilirea diferențelor între oameni, unde  valorile morale au căzut făcând loc doar acestui tip de evaluare.

Stări de fapt

Nu cred în ideea că oamenii săraci sunt cu toții buni iar oamenii bogați niște ticăloși fără speranță. Oameni suntem cu toții, cu defecte și calități, și fiecare e cu propria lui fire. Dar nu e greu de observat  zidul așezat între oamenii avuți și restul lumii. Zid alcătuit din interese, din relațiile lipsite de firesc pe care averea și puterea le creează. La acestea se pot adăuga viciile și lipsa de înfrânare ce generează fără echivoc cinism și complexe de superioritate. De asemenea nu există nici o garanție că cetățeni săraci ajunși într-un fel sau altul bogați, vor fi buni, plini de compasiune și dragoste față de aproapele lor. Se poate presupune că cei care au fost avuți dar au sărăcit ar putea deveni mai buni înțelegând treptat natura sărăciei. Nici o garanție însă. Cert este că între cele două categorii există o barieră ce stă în față înțelegerii omenești care nu poate fi trecută decât prin schimbarea stării de fapt.

Paralele

Multă lume crede că sărăcia și opulența sunt opuse una alteia. Cred mai degrabă că e vorba, cel puțin teoretic, de paralelism. Sau ar putea fi vorba de asta în măsura în care aceste două lumi ar putea sta separate, fără să se atingă. Atunci când nu e vorba de furt, abuzuri de vreun fel ori pur și simplu de răutate omenească, cred că acestor stări de lucruri le-ar sta mult mai bine izolate unele de altele. Nu au nimic în comun, nici trecutul, în nici un caz prezentul iar viitorul stă și așteaptă.

Scurt exercițiu de imaginație

Privind la un scurt reportaj despre o localitate cu o administrație dezastruoasă mi-am lăsat imaginația liberă pentru o vreme. Se părea că nu existase nici un fel de plan de dezvoltare acolo, ceea ce în mod evident a dus la haos deși perspectivele erau cât se poate de promițătoare. Mi-a venit astfel ideea unei localități gândite ca un ecosistem. Care să poată supraviețui independent de administrația centrală. Nucleul financiar putea ar putea fi turismul, cultura tradițională dar și micile ateliere locale, mici ferme de producție în funcție de specificul zonei care se pot transforma în mărci serioase, adaptate întâi la nevoile locale. Evident asta ar depinde de fiecare zonă în parte. Sistemul de educație ar racorda localitatea la lume și la civilizație. Păstrând aceeași idee nu ar putea să lipsească forțe de ordine pentru bunul mers al lucrurilor. Dacă localitatea produce bunuri atunci probabil că și comerțul s-ar putea dezvolta deci ar trebui găsită o piață de desfacere care să absoarbă surplusul și câteva magazine deschise în cel mai apropiat oraș ar asigura banii necesari pentru îmbunătățirea urbei.

Ideea poate fi dusă mai departe la un cartier dintr-un oraș mare gândit astfel. Adică să poată exista clădiri de birouri ori unități de producție care să absoarbă o parte din forța de muncă, apoi clădirile de locuințe care pot fi gândite în funcție de necesitați, parcuri și zone cu microferme care să producă mâncare sănătoasă. Evident obiectivul unei localități sau al unui cartier gândit ca un ecosistem nu ar fi izolarea lui de alte localități sau de alte cartiere ci doar traiul în cele mai bune condiții a celor care îl locuiesc. Evident asta înseamnă într-un anumit sens descentralizare dar nu în toate sensurile pentru că nu poți păstra în bune condiții o serie de astfel de "ecosisteme" care alcătuiesc un oraș, să zicem, fără un aranjament la un nivel superior, fără un plan. Căci natural, în sensul de neîntreținut, fără o administrare, e probabil un lucru greu de obținut din motive pe care nu le aduc în discuție aici. Dar cu siguranță un ecosistem poate fi sursă de inspirație pentru o administrație eficientă. Nu mă gândesc la lei care sfâșie antilope, ci la rolurile foarte diverse pe care natura le distribuie în mod firesc într-un spațiu pe care îl stăpânește și al cărui echilibru stă în toate ființele ce îl populează. Până la urmă nu poate fi mirosul de grajd mai rău decât cel al gazelor de eșapament.

Simple constatări

E curios cum lucruri ce ar trebui să țină de o bună administrație publică sunt taxate drept populism. Uneori am credința că nici măcar nu trebuie să fie o bună administrație publică ci doar una corectă. Asta indică mai degrabă inadecvarea celor care sunt plătiți să facă o treaba și nu o fac, sau o fac în batjocură. În mod și mai curios, această confuzie cultivată la cele mai înalte niveluri vine împreună cu cu un orgoliu și mai nepotrivit ținând cont de situația creată. Dealtfel majoritatea se află în afara unor legi comune ceea ce explică și atitudinea lor. Adică, lucrul pe care îl au de făcut îi încurcă de fapt, e doar un balast, dacă toate veniturile pe care le obțin sunt ilicite deși vin în urmă deținerii acestui post. Destul de bizar e că asta creează o oportunitate pentru multe personaje îndoielnice care profită de situație pozând în față unui public naiv drept critici nemiloși și curajoși ai sistemului sau în idealiști fără pată. Totuși criticile nu schimbă mare lucru iar în contextul unei administrații corecte discursul lor ar arăta stupid. Și moralitatea acestora este mai mult decât îndoielnică ținând cont de faptul că și-ar dori ca politicienii să le urmeze directivele fără însă că ei să poarte vreo responsabilitate. Nota reprezintă o opinie personală și e bazată pe informațiile din media.

Cuvinte

După ce unele cuvinte sunt terfelite și ajung curvele unor impostori e mult de lucru până a le restabili valoarea și înțelesul astfel încât să poată fi folosite din nou fără teamă. Naționalist pare a fi unul dintre ele. E greu de desprins astăzi de anumite sensuri ce au rădăcini adânci în mocirla unor interese total opuse sensului acestui cuvânt. Poate că procesul de reabilitare ar trebui început cu ce NU este cuvântul naționalist.
Cred că a fi naționalist ține de îndemnurile propriei conștiințe. Orice lucru străin, orice lucru făcut împotriva conștiinței tale este unul silit și ar trebui tratat ca atare.
Nu te mai poți numi naționalist dacă asta face parte din felul în care îți câștigi existența ca angajat al statului. Se subînțelege că instituțiile pe care le servești servesc la rândul lor statul.
Nu te poți numi naționalist dacă susții lucruri pe care le consideri greșite indiferent de nivelul la care se întâmplă. A le susține e mai degrabă un act antinațional.
Lupta pentru putere coalizează în mod spontan grupuri compacte de lichele și tot soiul de oportuniști care nu vor ezita să folosească un astfel de pretext. Nu te poți numi naționalist dacă intri în această situație pentru a-ți sluji propriul interes.
De asemenea nu te poți numi naționalist dacă aperi indivizi ce își servesc propriul interes într-un dispreț total față de interesul național, indiferent de pretextele pe care aceștia le aduc și de situația lor în societate. Impostorii știu să se apere singuri mai bine decât naționaliștii, traiul lor îndestulat fiind dovada cea mai bună pentru spusele mele.
Probabil că lista este mult mai lungă dar mă opresc deocamdată aici. Nota de mai sus are înțeles în vremuri de pace și libertate, într-o lume unde legile sunt respectate.  Altminteri a te declara naționalist poate fi primejdios.

Emisiuni

Nota pe care urmează să o scriu are înțeles doar dacă cititorul ei poate accepta un adevăr simplu. Că decența în comportamentul public este un lucru care merită prețuit. Altminteri poate să renunțe la a o mai citi căci nu ar avea nici un folos din aceasta. Ar mai trebui să accepte un alt adevăr de bază, că tot ceea ce este destinat publicului se supune judecăților de valoare ale acestuia. Poate să creadă și că ceea ce îi place lui place tuturor în egală măsură dacă poate să creadă că îi place absolut tot de pe lumea asta în egală măsură. Acestea fiind spuse nu cred că ceea ce am de gând să spun în continuare poate fi subiect de controversă dar am convingerea că merită un pic de atenție. Spectacolul oferit de media aduce în prim plan tot felul de atitudini și comportamente care rețin interesul audienței. E greu pentru mine să spun în ce măsură o și influențează pentru că nu am ce să aduc în sprijinul afirmațiilor mele altceva decât propriile observații. Dar dacă putem încuviința că orice tip de spectacol ne schimbă mai mult sau mai puțin ori ne influențează convingerile, atunci poate că o critică, fie ea și sumară, merită adusă lucrurilor care ne sunt supuse atenției. Cu atât mai mult cu cât un anumit tip de atitudine sau comportament devine dominant și chiar dacă intenționezi să îl ignori nu o mai poți face.
Sub pretextul comerțului ni se prezintă de vreme bună tot felul de emisiuni de o calitate îndoielnică, populate de oameni cu o reputație dubioasă care se comportă exact așa cum se se presupune că ar trebui să se comporte. Ajunși aici ar trebui iarăși să cădem de acord asupra unui lucru simplu. Că există valori morale care nu țin de importanța pe care o ai în cadrul unui grup. Ca să dau un exemplu simplu, Cinstitul Jean dintr-un grup de tâlhari nu este egal din punct de vedere moral cu Jean care își trăiește viața în mod cinstit.
Revenind la lumea spectacolului, una din posibilitățile pe care le deschide acest tip de reprezentație este că o parte din cei care le urmăresc să le adopte ca modele, iar acest fel de conduită să devină normă. Astfel că lucruri care merită huiduieli la scenă deschisă și un oprobriu public pe deplin justificat ocupă un loc care aparține de drept altui tip de întâmplare.